Reguli noi și transparente la înscrierea în clasa pregătitoare

Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare și metodologia aferentă sunt supuse dezbaterii publice începând de astăzi, 4 februarie. Potrivit proiectului publicat de Ministerul Educației și Cercetării, școlile vor publica pe 24 februarie numărul de locuri și clase și arondarea. Înscrierea copiilor ar urma să se desfășoare în perioada 4-23 martie, iar a doua etapă este propusă pentru 23-30 aprilie.

Proiectul propune ca formarea claselor de elevi să se facă după regulile ce vor fi stabilite de fiecare școală în parte și publicate pentru informarea părinților: „Principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie. Constituirea formațiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune. Situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii”, se arată în comunicatul ministerului. În forma propusă, proiectul ar urma să elimine practica de până acum a părinților care își alegeau nu atât școala, cât învățătorii. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...