Clubul de robotică al Liceului Ştefan cel Mare susţinut şi de primarul Harpa

Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Târgu Neamţ a reusit deja să se alinieze marilor colegii naţionale din ţară, prin înfiinţarea unui club de robotică. Câţiva elevi entuziaşti, coordonaţi de prof. Bianca Tarhon, au lucrat împreună, au aplicat şi au obţinut grant-ul de 5.000 de euro oferit prin programul BRD FIRST Tech Challenge organizat de Asociaţia “Naţie prin Educaţie”. Marţi, 21 ianuarie, membrii clubului, însoţiţi de mentorii lor, au avut o întâlnire cu primarul oraşului Târgu Neamţ, Daniel Harpa, care i-a asigurat pe elevii participanţi de tot sprijinul moral şi financiar.

Clubul de robotică al Liceului Ştefan cel Mare susţinut şi de primarul HarpaCu această ocazie, membrii clubului au invitat oficialităţile la activitatea de promovare şi strângere de fonduri a echipei de robotică, ce a avut loc la casa culturii joi, 23 ianuarie. La eveniment au luat parte nu doar elevi ai Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare”, ci şi membri ai altor instituţii şcolare, precum şi membrii ai comunităţii ce doresc să sprijine şi să afle mai multe despre echipă, realizările lor şi viitoarele provocări. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...

VIDEO. O discuție cu mastrul Florin Piersic la Piatra Fest 2026

Vizita făcută de Florin Piersic la Piatra Neamț pentru...