Ministerul Sănătății cere verificări după crima de la Spitalul Județean

Ministerul Sănătății a intervenit rapid și a dispus efectuarea unui control după crima de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Uciderea directoarei de îngrijiri Anca Daniela Patriche, de soțul ei, în cabinetul din secția Chirurgie, arată cât de expuși sunt personalul și pacienții, deopotrivă. Unitatea sanitară trebuie să prezinte urgent un set de măsuri. „Ministerul a cerut planul de protecție și pază a personalului și pacienților, o situație detaliată și un program punctual de măsuri care să fie implementat de spital după acest incident tragic. Aceasta, pe lângă acțiunea tematică de control ce începe de luni, privind aplicarea planurilor de conformare dispuse odată cu autorizația emisă la sfârșitului anului trecut”, ne-a declarat Anca Brândușa Movilă, directorul DSP Neamț.

Ministerul Sănătății cere verificări după crima de la Spitalul JudețeanSpitalul are sistem de supraveghere video, are paznici angajați, prea puțini și probabil insuficient pregătiți, iar accesul este monitorizat electronic doar pentru pontajul angajaților. Teoretic, fiecare secție are propriul program de vizită, când oricine poate intra în spital. Soțul Danielei Patriche a intrat în spital cu un cuțit în sacoșă în timpul orelor de vizită. A mers în cabinetul ei, a încuiat ușa și a înjunghiat-o de vreo 10 ori. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Adrian Veștea, noul premier desemnat după retragerea lui Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea ca...

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...