15 milioane de lei în străzile Pietrei

Municipiul Piatra Neamț s-a calificat la finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții și, după ce primăria va semna contractul, va primi aproximativ 15 milioane de lei noi pentru a-i investi în lucrări pe străzi, în următorii doi ani. Este vorba strict de reparații curente.

În primul an, lucrările au în vedere străzile Fermelor, Dumbravei, Pârâul Doamnei și Ciocârliei (cam 10 cm de asfalt), cheltuielile fiind estimate la peste 5,485 milioane de lei. În al doilea an, reparațiile se vor face pe străzile G-ral Dăscălescu, Ion Ionescu de la Brad, Aurorei, Valea Albă, Olteniei, Poiana Teiului, Hangului, Hățașului, Siliștei, Orhei, Mărăței, Progresului, Veseliei, Liliacului, Elena Cuza, Trandafirilor, Viorelelor, Bistriței, Târnavelor, Nufărului și Gheorghe Doja, cheltuielile fiind estimate la 9,5 milioane de lei.

Valoarea totală a investiției este de exact 15.135.405 lei, din care 14.985.549,98 lei sunt considerate cheltuieli eligibile.

Pentru a beneficia de finanțare, municipiul Piatra Neamț trebuie să participe cu o contribuție proprie și, potrivit condițiilor de accesare a grantului de finanțare prin FDI, va trebui să o achite, câte puțin în fiecare an. Suma trebuie să se încadreze și în nivelul maxim al datoriei publice locale. Cum Piatra Neamț stă foarte bine la capitolul datorii și foarte prost la capitolul bani, primăria a cerut îngăduință Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, să înceapă plățile din anul 2025:

calculul contributiei proprii p neamt

Consilierii locali trebuie să își dea acordul atât pe draftul de contract dintre municipiu și CNSP, cât și pe calculul contribuției proprii. (D.O.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Amenzi de peste 130 000 lei după controalele „Safety Cash” înainte de Paște

Polițiștii din Neamț au aplicat zeci de sancțiuni și...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...

95 de permise reținute într-o săptămână, după controalele de viteză ROADPOL

Polițiștii din Neamț au reținut 95 de permise de...

Poliția cere ajutor pentru găsirea a doi minori dispăruți dintr-un centru social din Târgu Neamț

Doi minori din Târgu Neamț sunt căutați de polițiști,...