Cearceafuri, scutece și uniforme de 1,8 milioane lei pentru Spitalul Neamț

Moment istoric la Spitalul Județean de Urgențe (SJU) Neamț, unde după greve și o serie de controale care au arătat o parte din lipsuri, a venit vremea pentru investiții. De această dată, până la achiziționarea echipamentelor și aparaturii în valoare de 10,406 milioane lei, solicitată de spital Ministerului Sănătății, este vorba de achiziția mult așteptatelor cearceafuri, pilote și pijamale pentru pacienți. Dar și a mult așteptatelor uniforme și halate pentru medici și asistenți. Nu în ultimul rând a scutecelor pentru nou-născuți, ulima dată în secție fiind primite scutece printr-o donație. Conducerea spitalului de la Piatra Neamț a lansat licitația pentru achiziționarea acestora și urmează ca în data de 8 august să se afle ofertanții. Cert este că spitalul se va înnoi de 1,8 milioane de lei, cu materiale  necesare pe 3 ani.

Cearceafuri, scutece și uniforme de 1,8 milioane lei pentru Spitalul Neamț„Achiziția prevede o serie de obiecte de inventar moale pentru spital, în valoare de 1.810.375 lei estimată, fără TVA. Finanțarea este asigurată de Ministerul Sănătății, conform acordului cadru pe 3 ani. Vor fi achiziționate, după încheierea licitației, lenjerii complete de pat, pijamale pentru bolnavi, dar și costume pentru medici și asistente medicale, câmpuri operatorii pentru sălile de operații, halate pentru sălile de operații. A fost centralizat necesarul și s-a făcut un caiet de sarcini riguros. Dorim ca fiecare categorie de personal, că e medic, asistent medical, infirmieră, să aibă ținuta distinctă”, a declarat dr. Codruț Munteanu, managerul spitalului.

Cearceafuri, scutece și uniforme de 1,8 milioane lei pentru Spitalul NeamțLenjerii complete de pat, apărători pentru saltele, pijamale și cămăși de noapte, pilote, perne urmează să fie achiziționate pentru bolnavii internați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Nu doar pacienții se înnoiesc, ci și medicii și asistentele din spital, pentru care vor fi cumpărate costume și halate. Chirurgii spitalului vor avea câmpuri operatorii noi și halate noi pentru a intra în operații. Pentru nou-născuți se vor achiziționa scutece din finet. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Persoană rănită, evacuată cu troliul de pe via ferrata Astragalus

Salvamontiștii din Neamț au intervenit duminică, 17 mai, în...

Accident în zona Dorna Arini – o mașină s-a răsturnat, persoană a fost rănită

Un accident s-a petrecut în această seară, 17 mai,...

Percheziții la Trifești. Angajat al primăriei vizat într-un dosar de fals în înscrisuri, informatic și intelectual

Polițiștii din Neamț au efectuat, în această săptămână, percheziții...

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...