0:00

Pentru prima dată de la Revoluție, în sistemul medical nemțean se realizează investiții colosale în dotări, concomitent cu pregătirea terenului pentru construirea unui nou spital județean de urgență, aflat în subordinea Consiliului Județean Neamț.

Conform unui ordin al ministrului sănătății, cinci spitale din județul Neamț vor primi, în perioada următoare, aparatură medicală în valoare de circa 20 milioane de lei, peste 4,1 milioane de euro. Cu o asemenea investiție, se vor soluționa aproape toate problemele privind echipamentele necesare bunei funcționări a spitalelor nemțene.

Sumă record pentru investiții în spitalele nemțene: 20 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale și un nou spital județean de urgență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCea mai mare sumă – 10,406 milioane de lei – va ajunge pentru aparatură medicală la Spitalul Județean. Lista cu noile achiziții cuprinde nu mai puțin de 62 de obiective, aparate cu care vor lucra specialiștii pentru investigații dar și dotări în saloane, pentru pacienți.

Printre cele mai importante echipamente se numără un computer tomograf, în valoare de 900.000 de lei, unități pentru laparoscopie – două bucăți, două monitoare pentru funcții vitale, un ecocardiograf color, mese de operație și aparate de anestezie și multe altele.

La Roman, Spitalul Municipal de Urgență va primi aparatură în valoare de 3,444 milioane de lei. Cu acești bani se vor achiziționa, printre altele, un computer tomograf – o veche dorință a conducerii unității sanitare. Valoarea acestui computer tomograf este de peste 1,2 milioane de lei. Pe lângă CT, la Roman vor mai ajunge un mamograf digital, de 810.000 de lei, un aparat radiologic cu post de grafie, în valoare de 585.000 de lei, două aparate de anestezie – 324.000 de lei ambele, două aparate pentru ventilație mecanică – 216.000 de lei în total, mese de operație și un incubator transport.

La Târgul Neamț, la Spitalul Orășenesc, aparatura va fi de 3,488 milioane de lei. Printre echipamentele care vor fi cumpărate din această sumă se regăsesc un ecograf ginecologie, de 225.000 de lei, 11 monitoare pentru funcții vitale, de 118.000 de lei total, un ecograf multidisciplinar staționar, de 199.000 de lei. Lista este completată cu un aparat Roentgen mobil, cu braț C, cu detector digital, de 315.000 de lei și 120 de paturi medicale, evaluate la 540.000 de lei.

Pentru Spitalul Orășenesc Bicaz s-a alocat suma de 1.813.000 de lei, din care se vor asigura un aparat radiologic de 810.000 de lei, un sterilizator cu abur, de 225.000 de lei, o masă chirurgicală cu control hidraulic și telecomandă – 104.000 de lei, etc.

Spitalul Bisericani va fi dotat, în această serie, cu echipamente în valoare totală de 469.000 de lei, sumă din care se va achiziționa un ecograf de 135.000 de lei, o unitate de electrochirurgie – 67.000 de lei și un aparat de vizualizare vene – 45.000 de lei și multe altele.

Sumă record pentru investiții în spitalele nemțene: 20 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale și un nou spital județean de urgență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiManagerii spitalelor din Neamț au inventariat necesarul de echipamente din unitățile pe care le conduc și solicitările lor au fost înaintate la Ministerul Sănătății. Cu aceste dotări se rezolvă aproape integral problemele din sănătate. Până acum au fost avuți în vedere angajații spitalelor, cărora li s-au mărit lefurile și li s-au acordat diverse facilități salariale, prin lege. Acum sunt avuți în vedere pacienții, pentru că aparatura care va ajunge în spitale va fi pentru investigațiile la care vor fi supuși ei. Este un cerc care se închide! Sănătatea este esențială pentru fiecare dintre noi, indiferent de condiția socială sau vârstă. Au fost onorate solicitările tuturor managerilor spitalelor din tot județul, ceea ce demonstrează că toate unitățile spitalicești din Neamț beneficiază de tratament egal”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Spital județean nou la Piatra Neamț

Sumă record pentru investiții în spitalele nemțene: 20 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale și un nou spital județean de urgență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCel mai îndrăzneț proiect din istoria Consiliului Județean Neamț s-a conturat. Acesta vizează construirea unui nou spital județean de urgență. Proiectul este asumat de către Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. „Este ceea ce îi trebuie județului Neamț! Sănătatea oamenilor este esențială și pentru mine este o prioritate!”, a declarat președintele legislativului nemțean.

Noul edificiu va fi construit lângă clădirea actualului spital, pe locul Spitalului Vechi, clădire care nu mai prezintă siguranță în exploatare, depășită fizic și moral, datând de pe vremea Regelui Carol al II-lea.

Sumă record pentru investiții în spitalele nemțene: 20 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale și un nou spital județean de urgență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPrimul pas a fost făcut prin acordarea sprijinului financiar din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului – 21,584 milioane de lei, bani destinați cheltuielilor de proiectare a noului spital.

În prezent se derulează faza de întocmire a studiului de fezabilitate. Se estimează că întregul proiect va fi realizat pe parcursul a trei ani de la debutul lucrărilor. Suprafața totală va fi de circa 44.000 de metri pătrați, din care suprafața medicală utilă va fi de peste 29.000 de metri pătrați. Pe lângă secțiile „clasice” ale unei unități sanitare de interes județean, la Piatra Neamț va funcționa Centrul de Radioterapie și Oncologie Medicală, care va avea o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. De asemenea, proiectul prevede construirea unui heliport.

Toți nemțenii își doresc creșterea calității serviciilor medicale. Am convingerea că viitorul spital va contribui la o mai bună stare de sănătate pentru întreaga comunitate, iar pacienții și personalul medical se vor bucura de condiții măcar satisfăcătoare. Va fi un confort sporit și pentru aparținători, atunci când vin în vizită la spital”, a mai declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

 

 

 

 

 

Articolul precedentFestivalul de artă populară tradițională „Lada cu zestre” la Piatra Neamț
Articolul următorAvertizare oficială de cod portocaliu în Moldova
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.