O femeie a murit și două sunt rănite grav după accidentul de la Preluca

Actualizare: Șoferița a decedat

Femeia care era la volanul mașinii a decedat la spital. Ea avea mai multe fracturi de coloană, iar medicii de la UPU Piatra Neamț s-au străduit s-o resusciteze, dar leziunile erau prea grave.
Sora ei, de 40 de ani, și fiica acesteia, de 16 ani, sunt și acum în investigații la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, cu răni ușoare.
Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs în timp ce șoferița, în vârstă de 30 de ani, conducea mașina dinspre Bicaz spre Piatra Neamț, pe DN 15, iar la Preluca, înainte de pod, mașina s-a răsturnat. „Cauza este neadaptarea vitezei la condițiile de drum, șoferița a pierdut controlul volanului și mașina s-a răsturnat. Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat Robert Costân, din cadrul Poliției Neamț.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Trei femei sunt în stare foarte gravă, în urma accidentului produs în această dimineață, în jurul orei 8, la Preluca. În urma impactului, o mașină a fost aruncată în gardul unei case, pe care l-a distrus.

O femeie a murit și două sunt rănite grav după accidentul de la Preluca
Pompierii de la descarcerare au intervenit și au scos victimele, a declarat Adrian Rotaru, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț. Una dintre femei era în stop cardiorespirator. Medicul de pe ambulanța care a ajuns la locul accidentului a început manevrele de resuscitare, ce-au fost continuate pe tot timpul deplasării până la UPU Piatra Neamț, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, de la Serviciul de Ambulanță Neamț. Celelalte două rănite au fost duse la spital cu o altă ambulanță și cu un echipaj SMURD-EPA.
Vom reveni.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Muniție descoperită în pădurea din Bicazu Ardelean

Pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au descoperit muniție din...

Eclipsa de Soare din această seară va fi vizibilă în mai multe orașe din Regiunea Nord-Est

O eclipsă totală de Soare are loc astăzi, 12 august, fenomenul urmând să fie vizibil în fază parțială și din România, în apropierea apusului. În Regiunea Nord-Est, acoperirea discului solar va fi mai mare în nord, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Botoșani, și va scădea spre Bacău și Onești. Eclipsa va începe în jurul orei 20:20, iar Soarele va apune în timpul fenomenului.

Neamț. Sancțiuni de peste 640.000 lei pentru munca la negru

Sinteza activității Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț relevă faptul...

Întreruperi la alimentarea cu apă în mai multe zone din Neamț

Seceta și avariile la infrasstructură crează în continuare probleme...