„Dispăruți” în pădure, recuperați de la cârciumă

O femeie îngrijorată a sunat la 112, în seara de 16 septembrie, la ora 20:21, și a alertat autoritățile. Ea a spus că soțul ei și un prieten de-al acestuia au plecat în pădure, în satul Luminiș, din comuna Piatra Șoimului, încă de la ora 14:00, nu au revenit acasă și îi este teamă să nu fi pățit ceva.

"Dispăruți" în pădure, recuperați de la cârciumăPolițiștii au fost primii care au început verificările și i-au găsit pe cei doi, unul în vârstă de 47 de ani, iar celălalt de 67 de ani, într-o cârciumă din satul Nechit, unde stăteau liniștiți la băut, neștiind că s-a dat alarma în privința lor. Imediat ce i-au descoperit, polițiștii au anunțat echipajele ISU, care se pregăteau de căutări, astfel că pompierii au avut  doar o ieșire fără intervenție. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Primăria Piatra Neamț a premiat proiecte finaliste din cadrul Proiectului NextGeneration 2026

Programul NextGeneration inițiat de Primăria Piatra Neamț, un proiect...

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter și încheie sezonul cu două trofee

Cristi Chivu a câștigat Cupa Italiei cu Inter, 2-0...

Iași. ANAF – suspiciuni de fraudă de peste 13 milioane de lei în domeniul imobiliar

În urma unei acțiuni de control în domeniul imobiliar,...