Femeie lovită de tren la Vulpășești-Sagna

O femeie a fost lovită mortal de locomotiva unui tren, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din Vulpășești, Sagna, astăzi, 14 septembrie, pe la 11.30.

Polițiștii din Roman au fost sesizați despre producerea accidentului și urmează să facă cercetări la fața locului pentru a stabili în ce condiții s-a petrecut.

Accidentul s-a petrecut după o curbă la stânga, într-un loc foarte periculos, la 300 de metri de trecerea la nivel, loc lipsit de vizibilitate, iar femeia voia să traverseze liniile de cale ferată când a fost surprinsă de tren. Polițiștii au stabilit că victima era din Tămășeni, dar locuia de un timp la concubinul ei, la Sagna, și avea 50 de ani. Din cercetările făcute la fața locului, a reieșit fără dubiu că a fost vorba despre un accident, nu despre o sinucidere. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...