A vrut să „prăjească” păianjenii și a dat foc magaziei de lemne

Un bărbat din satul Poloboc, comuna Rediu, și-a incendiat magazia de lemne, în după amiaza de 26 iunie, în încercarea de a scăpa de păianjenii care invadaseră spațiul. El a folosit o făclie ca să distrugă pânzele și să „prăjească” insectele, însă a fost prea insistent și a provocat un incendiu. Când a văzut că anexa este cuprinsă de flăcări, a sunat la 112.

A vrut să "prăjească" păianjenii și a dat foc magaziei de lemne„La locul indicat de apelant s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț, fiind sprijiniți și de trei voluntari din cadrul SVSU Rediu. Forţele de intervenție au reușit să stingă incendiul, care se manifesta la magazia de lemne, în limitele găsite.  Ca urmare a producerii incendiului, au ars magazia de lemne, construită din chirpici, cu acoperiş din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment pe o suprafaţă de aproximativ 6 metri pătraţi şi aproximativ 2 metri cubi lemne de foc”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

În aceeași după-amiază, un bărbat din satul Săcăleni, comuna Poienari, a încercat să prăjească păduchii din coteț. Tot cu flacără. Și a reușit să aprindă peretele comun cu adăpostul de animale. Noroc că există punct de pompieri în comună. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Șosea blocată în Neamț după ce o mașină a luat foc

Un autoturism a luat foc, duminică, 21 iunie, pe...

Atenție șoferi! Acțiune în sistem RELEU a Poliției pe DN2

Un week-end ocupat pentru forțele Poliției Neamț. După ce...

Absolvenții de gimnaziu intră mâine în focul Evaluării Naționale

Câteva zeci de mii de absolvenți de școli gimnaziale...