Piatra Neamț – Ziua Eroilor, ceremonie religioasă și militară

Ziua Eroilor a fost marcată la Piatra Neamţ, ca în fiecare an, printr-un ceremonial religios și militar. La Cimitirul Eroilor au fost prezente oficialități locale, veterani de război și elevi de la mai multe școli din municipiul reședință de județ.  Evenimentul a  debutat cu o slujbă religioasă, pentru ca mai apoi subprefectul județului Neamț, Doru Ungureanu, să transmită mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan. Primarul Dragoș Chitic și vicepreședintele CJ Neamț au citit, pe rând, numele soldaților pietreni căzuți pe câmpul de luptă în cele două Războaie Mondiale. Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroului Necunoscut , iar ceremonia s-a încheiat cu o scurtă defilare.

„Îi omagiem, astăzi, pe eroii neamului, pe cei care au făcut sacrificiul suprem în numele valorilor, principiilor și idealurilor naționale, pentru viitorul și stabilitatea României. Ei ne-au marcat istoria și datorită lor putem sărbători, anul acesta, Centenarul Marii Uniri. Se cuvine să ne plecăm fruntea cu respect în fața memoriei noastre naționale pentru că, întotdeauna, prezentul este dator trecutului și îndatorat viitorului. Deloc întâmplător, Ziua Eroilor este legată de sărbătoarea creștină a Înălțarii Domnului, când celebrăm biruința vieții asupra morții”, se arată în mesajul ministrului Carmen Dan. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

PSD pierde un senator: Victoria Stoiciu de la Vaslui și-a anunțat demisia din partid

PSD a format o alianță, temporară și de conjunctură...

În timp ce politicienii se bat pe putere, sindicaliștii din educație vorbesc din nou de greva generală

O criză nu vine niciodată singură. Sindicaliștii din educație...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan

Moțiunea de cenzură intitulată „STOP Planului Bolojan” a fost...

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Șoșoacă

Europarlamentara SOS Diana Șoșoacă a rămas fără imunitate, după...

Ceremonie militară dedicată Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Veteranilor...

Sorin Grindeanu cere demisia a 3 prefecți din Regiunea Nord Est

În războiul declanșat de PSD pentru răsturnarea lui Bolojan,...