Comercianții de flori din piață rânduiți prin tragere la sorți

Terenul din spatele Pieței Centrale, proaspăt predat de Primărie către CMI Urban pentru a-l administra, nu va mai fi transformat în parcare, așa cum spunea conducerea societății în urmă cu ceva timp (detalii aici și aici). Pe spațiul respectiv se vor putea închiria în continuare tonete sau corturi pentru vânzarea florilor sau a răsadurilor, în general a mărfurilor de sezon. Potrivit Ruxandrei Bosovici, administrator special al CMI Urban Piatra Neamț, deocamdată terasa Pieței Centrale nu va mai fi transformată în târg de flori.

Între timp a fost ședința de Consiliu Local, prin care ni s-a atribuit terenul de către primărie. O să măsurăm câte o suprafață pentru fiecare dintre comercianți și o să-și tragă la sorți locurile în care vand. Fiecare va plăti pentru cât ocupă sau pentru cât își permit. Dacă plătesc pentru cort, vor trebui să vândă în cort și nu pe lângă. Le-au fost respectate toate cererile de către noi și vor trebui să plătească pentru tot spațiul pe care îl ocupă. Adică nu vor sta pe cinci metri și vor plăti doar doi. Nu mi se pare corect și nu vrem să ne asumăm vreo răspundere în acest sens”, a declarat Ruxandra Bosovici.

După ce Piața Centrală a fost preluată spre administrare de CMI Urban, de la începutul lunii aprilie, încasările pentru terenul din spatele halei ajungeau la Primărie pentru că era și administratorul respectivului teren. În suprafață de 470 de metri pătrați, acesta a fost predat spre administrare Urbanului, prin hotărâre a Consiliului Local Piatra Neamț, adoptată în ședința extraordinară de joi, 08.05.2018. În aceeași ședință, s-a stabilit că, în zona amintită, se pot desfășura activități comerciale de sezon, iar prețul pe metrul pătrat să crească de la 14,79 lei la 17,08 lei. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenție șoferi! Centura Bacăului se închide complet din 15 iulie

Circulația pentru centura municipiului Bacău va fi oprită complet...

24 iunie – proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a continuă pe...

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sânzienele

Biserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților....

Compania proprietarilor Dedeman a primit avizul pentru preluarea Carrefour România

Pavăl Holding, compania de investiții a fraților Dragoș și...

Uniformele ar putea deveni obligatorii în școli

Un proiect legislativ inițiat de parlamentari PSD propune ca...