L5: Ozana-Arsenal şi Energia-Vulturul, meciurile etapei

Duminică, 22 aprilie, cu începere de la ora 11:00, este programată etapa a XIX-a a Ligii a V-a. Partida cea mai interesantă opune formaţiile Ozana Timişeşti (locul 4) şi Arsenal Văleni (locul 2).

„Echipa este motivată. Contăm şi pe aportul suporterilor. Meciul este greu, va fi echilibrat, o partidă de 1X2, cum se spune. Nu avem neapărat intenţii de promovare, dar dorim să ne menţinem cât mai sus în clasament. Îi cunoaştem bine pe adversari, au echipă bună, dar, dacă îi învingem, putem urca pe locul 2”, a declarat Iulian Trofin, preşedintele formaţiei Ozana Timişeşti.

L5: Ozana-Arsenal şi Energia-Vulturul, meciurile etapei
Ozana Timişeşti şi Arsenal Văleni

„Duminică ne vom deplasa la Timişeşti, pe terenul unei echipe foarte bune din campionat, care practică un fotbal de calitate. În tur scorul a fost strâns, 3-1 pentru noi, însă acum va fi altceva. Mergem să câştigăm toate cele trei puncte puse în joc, întrucât am mare încredere în forţa echipei noastre”, a precizat Cristian Cocea, antrenor-jucător la Arsenal Văleni.

O dispută la fel de interesantă este cea dintre Energia Pângăraţi (locul 5) şi Vulturul Costişa (locul 3).

„Duminică vom întâlni una din cele mai bune echipe din divizie, dacă nu chiar cea mai bună. M-au impresionat în meciul tur prin forţă, viteză şi faptul că şi-au văzut doar de joc, fără nicio tentă antisportivă. Însă noi suntem în cel mai bun moment al formei din acest sezon, aşa că le vom da o replică pe măsură. Avem în plan să tratăm şi Cupa României serios şi vom încerca să ajungem până în finala fazei judeţene. Ne dorim meciuri tari cu adversari valoroşi şi atât timp cât jocul nostru merge, nu contează atât de mult dacă câştigăm sau nu la finalul partidei. Fotbal din pasiune şi atât”, a declarat Bogdan Radu, antrenor-jucător la Energia Pângăraţi.

L5: Ozana-Arsenal şi Energia-Vulturul, meciurile etapei
Energia Pângăraţi şi Vulturul Costişa

„După forma actuală, eu cred că ei sunt favoriţi. În plus, joacă şi acasă. După cum s-a văzut duminica trecută, în această ligă totul este neprevăzut. Mergem să ne jucăm şansele, brigada de arbitri este foarte bună, dar, repet, eu zic că ei sunt favoriţi!”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul formaţiei Vulturul Costişa.

Etapa de duminică mai programează meciurile: Stejarul Ţibucani-Siretul Doljeşti, Pinii Tarcău-Voinţa Dochia (ora 14:00), Stejarul Stăniţa-Flacăra Brusturi, Viitorul Podoleni-Voinţa Bozieni şi Voinţa Valea Ursului-Moldova II Cordun. Bravo Bodeşti va sta.

CLASAMENT

1BRAVO BODEŞTI17161056-1649+22
2Arsenal Văleni16121361-1937+10
3Vulturul Costişa17114253-2837+13
4Ozana Timişeşti17112445-2835+14
5Energia Pângăraţi1791755-2928+4
6Siretul Doljeşti1682634-3226-1
7Flacăra Brusturi1774635-3125-2
8Stejarul Stăniţa1772852-4723-4
9Voinţa Dochia1771945-4722-5
10Pinii Tarcău1764731-3922-5
11Viitorul Podoleni17431030-6015-6
12Voinţa Bozieni17421123-4914-10
13Voinţa Valea Ursului17241134-5410-14
14Moldova II Cordun17311335-6910-17
15Stejarul Ţibucani16221225-668-16

(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arsenal Văleni, Energia Pângăraţi, Ozana Timişeşti, Vulturul Costişa)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident grav pe E85, la ieșirea din Roman: două persoane au rămas încarcerate

Actualizare: IPJ Neamț anunță că traficul în zonă se...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Brantner- acuzații către noul operator de salubritate: ar fi trecut dincolo de prevederile contractului

Brantner SA, actualul operator de salubritate, aduce în discuție...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Neamț. 4 persoane rănite în accidente la Roznov și Târgu-Neamț

La începutul săptămânii au avut loc 2 accidente rutiere...