FOTO Jandarmii şi pompierii au dus tricolorul pe Ceahlău

Echipa Naţională Montană a Jandarmeriei Române a dus tricolorul pe Muntele Ceahlău. Proiectul intitulat „O echipă. Un steag. Un ideal” a avut loc, în perioada 25-27 martie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Neamţ.

„Alături de jandarmii montani au fost prezenţi: echipa de alpinişti a pompierilor români, lucrători din cadrul Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău, precum şi persoane civile, patrioţi adevăraţi ai acestei ţări. Această echipă, constituită ad-hoc, a arborat drapelul României, în data de 27 martie, pe vârful Toaca (1.904 metri), pentru a rămâne la înălţime ca un simbol al unui ideal naţional. Alături de cei mai buni jandarmi montani din ţară s-a încumetat să parcurgă traseul montan Durău-Cabana Fântânele-Panaghia-Toaca şi lt. col. în rezervă Daniel Todirică, care, deşi ajuns la momentul pensionării, a răspuns prezent la încă o misiune pe care a executat-o cu succes”, a precizat cpt. Marius Gămănuţ, purtător de cuvânt al IJJ Neamţ.

La acţiune au participat şi 4 pompieri militari din cadrul ISU Neamț.

„Suntem mândri de colegii noștri! Trăiască România!”, se menţionează pe pagina de Facebook a ISU Neamţ. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: IJJ Neamţ şi ISU Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Avertizare de vreme rea: ploi torențiale și grindină în Neamț și Bacău

Actualizare: ANM a emis o nouă avertizare, valabilă până...

Bacalaureat 2026. Reguli de comportament în sala de examen la probele de competențe

La probele de competențe (orale și digitale) care se...

Operațiunea Jupiter în Moldova: descinderi în Suceava, Botoșani Bacău și Vaslui

Acțiunea Parchetului General din 8 iunie, care anunța peste150...

Accident la Gârcina. Un bărbat beat, întins pe carosabil a fost lovit de o mașină

Un accident neobișnuit a avut loc duminică seara, 7...