Mai mulți salariați și pensionari nemțeni ar putea merge în stațiuni

Mai mulți pensionari din Neamț ar putea avea acces, în 2018, la tratament în stațiunile balneare din țară. Procedura de alocare a biletelor de tratament la Neamț nu a fost demarată, întrucât au fost adoptate noi criterii de acordare.

Mai mulți salariați și pensionari nemțeni ar putea merge în stațiuni„Așteptăm să primim documentul cu noile criterii, normativul a fost adoptat de guvern în ședința de săptămâna trecută, iar în acest moment știm că pentru anul 2018 sunt mult mai multe bilete de tratament  alocate la nivel național, urmează să primim și cota pe județul Neamț”, ne-a declarat ing. Cezar Aanegroae, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Neamț.

Mai mulți salariați și pensionari nemțeni ar putea merge în stațiuniPrin sistemul public sunt acordate, anul acesta, 59.527 bilete de tratament împărțite în cel mult 19 serii în stațiunile din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice (față de 56.394 locuri anul trecut, în 18 serii) la care se mai adaugă numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet, potrivit HG 39/2018.

Anul trecut, CJP Neamț a primit 935 de bilete pentru tratamentul pensionarilor și al salariaților asigurați care au făcut dovada că au fost diagnosticați cu o boală care necesită tratament balnear. Cererile pentru tratament în stațiuni au fost de 5 ori mai mari, la începutul anului înregistrându-se deja 4.300 de solicitări, la nivelul lunii martie. În acest an, alocarea biletelor de tratament are șanse să înceapă cu o lună mai devreme. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...