Mai vine trenul la Târgu-Neamţ?

CFR Călători şi-a anunţat intenţia ca mai multe trenuri de călători pe ruta Târgu-Neamţ-Paşcani şi retur să fie scoase din circulaţie începând cu data de 1 martie. De altfel, aproximativ 100 de trenuri vor fi scoase din circulaţie la nivelul întregii ţări începând cu aceeaşi dată. CFR invocă lipsa de rentabilitate, în special din cauza numărului mic de călători care circulă pe aceste rute.

Mai vine trenul la Târgu-Neamţ?Astfel, trenurile R 5520, 5522, 5525, 5526, 5527, 5530, 5531 pe ruta Târgu-Neamţ-Paşcani se vor anula definitiv. Vor rămâne în circulaţie doar trenurile R 5532 şi 5533. Practic, din nouă trenuri vor rămâne doar două.

Mai vine trenul la Târgu-Neamţ?Primarul Daniel Harpa are însă promisiuni că situaţia va reveni la normal în perioada următoare: „În procent de 80% am promisiuni de la Ministerul Transporturilor că se va reveni la nouă curse în perioada următoare. Am făcut adrese şi la Ministerul Transporturilor şi la domnul director Axinia de la CFR Iaşi ca situaţia să se remedieze. De altfel, am apelat şi la parlamentarii noştri din judeţ pentru a ne susţine”.

Mai vine trenul la Târgu-Neamţ?Vineri, 4 septembrie 2015 a fost o zi istorică pentru Târgu-Neamţ, deoarece s-a reluat circulaţia feroviară pe ruta Paşcani-Târgu-Neamţ. Întreaga suflare a orașului a așteptat trenul în gară, în frunte cu primarul Daniel Harpa, viceprimarul (la acea vreme) Traian Humulescu şi city-managerul (la acea vreme) Vasile Apopii. Au fost şi alte oficialităţi locale şi judeţene, elevi de liceu, pensionari, simpli cetățeni sau lideri politici din județ. Trenul a adus șefi de la CFR sau din Ministerul Transporturilor: Maria Grigore Magdalena, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Iosif Szentes, director general la CFR Călători și Constantin Axinia, director la CFR Iași. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Amenzi de peste 130 000 lei după controalele „Safety Cash” înainte de Paște

Polițiștii din Neamț au aplicat zeci de sancțiuni și...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...