O hală de producţie a lemnului stratificat s-a făcut scrum

Un incendiu puternic a mistuit o hală de producţie din Poiana Teiului, în ziua de 25 decembrie. Pompierii au fost anunţaţi dimineaţă, la ora 6:38, şi s-au dus la intervenţie cu două autospeciale de stingere şi o motopompă, însoţiţi de un echipaj de paramedici cu o ambulanţă SMURD (EPA) din cadrul Gărzii II Poiana Teiului.

O hală de producţie a lemnului stratificat s-a făcut scrum„Intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului a durat aproximativ două ore”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „În urma evenimentului au ars acoperişul halei în care se afla o presă pentru fabricarea lemnului stratificat, acoperişul unei anexe deschise din tablă cu astereală din lemn pe o suprafaţă de circa130 mp, un utilaj (încărcător frontal), o jumătate de metru cub de resturi cherestea brad, pereţii din scândură ai halei şi presa căptuşită cu vată minerală”.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la un cablu electric cu izolaţia deteriorată. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tânără fără permis, a intrat cu mașina într-un gard la Bălțătești

O tânără în vârstă de 21 de ani din...

Incendiu la o casă din Stănița. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incendiu izbucnit joi dimineață, 30 aprilie, la o...

Vreme amestecată în minivacanța de 1 Mai

În perioada minivacanței de 1 Mai nu va fi...

VIDEO. Incendiu puternic la o stână din zona Almaș

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, 30...

Vreme amestecată în minivacanța de 1 Mai

În perioada minivacanței de 1 Mai nu va fi...

VIDEO. Incendiu puternic la o stână din zona Almaș

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, 30...

Tragedie în Neamț. Bărbat găsit decedat pe un drum public

Moarte suspectă cercetată de polițiști în localitatea Moldoveni, județul...

Minivacanță de trei zile de Ziua Muncii

Începe minivacanța de Ziua Muncii și lucrătorii din instituțiile...