Târgu-Neamţ: Târgul de vechituri va fi la Gară

Ideea deschiderii unui târg de vechituri la Târgu-Neamţ începe să prindă contur. Primarul Daniel Harpa ne-a declarat că, anul viitor, târgul de vechituri se va concretiza, locaţia fiind gara oraşului.

Târgu-Neamţ: Târgul de vechituri va fi la Gară„În urma unor discuţii cu domnul director Constantin Axinia, de la CFR Iaşi, am reuşit ca acest târg de vechituri să fie deschis la gară. Spaţiul ne va fi pus gratuit la dispoziţie. Aşa cum am mai spus, astfel de târguri există în multe oraşe din ţară şi din Uniunea Europeană, unde cetăţenii îşi pot cumpăra diverse lucruri la preţuri mici. Nu este exclus ca, în viitorul apropiat, dacă vom ajunge la o înţelegere cu cei de la CFR Iaşi să mutăm Direcţia de Asistenţă Socială în clădirea gării”, a specificat edilul. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...

Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț – final de poveste

Festivalul Internațional Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț s-a încheiat pe...

Suceava. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un motociclist în vârstă de 24 de ani, s-a...

O nouă metodă de înșelăciune – fraude online cu amenzi de circulație închipuite

Imaginația persoanelor rău intenționate nu are limite iar recent...