Baraca unui paznic de spălătorie s-a făcut scrum de la un burlan

Baraca paznicului unei spălătorii auto, situată pe artera ocolitoare a  municipiului Roman, a luat foc în seara de 27 noiembrie.

„Apelul la 112 a fost făcut la ora 21:39, iar la locul solicitării au plecat două echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere, și un echipaj de paramedici cu o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de pompieri Roman”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Baraca unui paznic de spălătorie s-a făcut scrum de la un burlanCând au ajuns la baracă, pompierii l-au găsit pe paznic (un bărbat de 65 de ani), cu arsuri la mâna dreaptă, căpătate în timp ce încerca să stingă focul. Omul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

Baraca, în suprafață de 20 mp, a ars în totalitate, cu bunurile din interior, inclusiv o tonă de lemne de foc. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs din cauza unui burlan metalic, care nu era izolat față de pereții construcției. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...