Poliţia Locală capătă o nouă atribuţie: monitorizarea depozitelor de deșeuri

Guvernul României a oferit, în şedinţa de joi, 5 octombrie, noi atribuţii Poliţiei Locale, potrivit unui comunicat de presă. Măsura a fost aprobată printr-o Ordonanță de urgență, care completează art. 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010.

Poliţia Locală capătă o nouă atribuţie: monitorizarea depozitelor de deșeuri„Atribuțiile poliției locale în domeniul protecției mediului vor include și monitorizarea depozitelor de deșeuri, în scopul prevenirii declanșării unor incendii cu consecințe grave pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale. (…) Situația extraordinară care a determinat promovarea actului normativ este reprezentată de incendiul recent de la depozitul de deșeuri din Măldărești, județul Vâlcea, și de riscul ca acest tip de incident să se producă și în alte localități”, potrivit sursei citate.

Poliţia Locală capătă o nouă atribuţie: monitorizarea depozitelor de deșeuriTotodată, s-a avut în vedere evitarea sancționării României de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în contextul deciziei Comisiei Europene (CE) de a sesiza această instituție pentru neîndeplinirea, de către țara noastră, a obligației de a închide depozitele de deșeuri neconforme. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora