„Celebru” spărgător de locuinţe, arestat pentru 5 fapte într-o lună

Cunoscut drept tâlhar cu state vechi, cu repetate condamnări la internarea în centre de detenţie pentru minori, dar şi cu faima de a fi „format” câţiva ucenici, Vasile Sebastian Cucu a fost arestat de Judecătoria Piatra-Neamţ.

"Celebru" spărgător de locuinţe, arestat pentru 5 fapte într-o lună„Respinge cererea formulată de avocatul desemnat din oficiu inculpatului, de luare în subsidiar fată de acesta a măsurii preventive a controlului judiciar sau arestului la domiciliu şi admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, având ca obiect luarea măsurii arestării preventive a inculpatului Cucu Vasile Sebastian, cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat şi două infracţiuni de tentativă de furt calificat, în concurs real. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Cucu Vasile Sebastian cu datele sus-menţionate pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 15.09.2017 până la data de 14.10.2017, inclusiv”, a decis instanţa.

Cucu a fost capturat dupoă o acţiune în forţă a Poliţiei Piatra-Neamţ, desfăşurată în cartierul Văleni 2. „În urma acțiunii, au fost depistați un tânăr de 19 ani și doi minori, toți din Piatra Neamț, care au fost preluați de polițiști la sediu pentru continuarea cercetărilor”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Astfel, în urma administrării probatoriului, polițiștii au stabilit că în perioada august-septembrie 2017, tinerii ar fi pătruns, prin efracție, în interiorul mai multor locuințe situate la parterul blocurilor, de unde ar fi sustras aparatura electronica, scule electrice și sume de bani, fiind cauzat un prejudiciu total de aproximativ 10.000 de lei”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Șoferi sub influența alcoolului și accidente în lanț în Neamț. O persoană și-a pierdut viața

Polițiștii din județul Neamț au avut un sfârșit de...

Operațiunea Jupiter în desfășurare. 185 de percheziții la nivel național

Parchetul General anunță Operațiunea Jupiter, o acțiune la nivel...

Bacău. Puternic incendiu în localitatea Brusturoasa – traficul rutier este blocat

Militarii din cadrul ISU Bacău intervin pe 26 aprilie...