FOTO Primarul Chitic în inspecţie la şcoli

Dragoș Chitic, însoţit de reprezentanți ai departamentelor Învățământ și Investiții din cadrul primăriei, a inspectat astăzi, 17 august, Școala nr. 2 și Școala nr. 8, informează Primăria Piatra Neamţ, într-un comunicat de presă.

FOTO Primarul Chitic în inspecţie la şcoli„La fiecare dintre cele două școli, primarul Dragoș Chitic s-a întâlnit cu directorii și administratorii  unităților de învățământ, dar și cu consilieri locali, membri ai consiliilor de administrație”, potrivit sursei citate.

FOTO Primarul Chitic în inspecţie la şcoli„Mai sunt ceva mai mult de trei săptămâni până la începerea  noului an școlar, iar școlile din Piatra Neamț trebuie să-și primească elevii în cele mai bune condiții. Astăzi m-am deplasat la două unități de învățământ din oraș pentru a  stabili ce mai este de făcut pentru confortul și siguranța elevilor”, a declarat Dragoș Chitic.

FOTO Primarul Chitic în inspecţie la şcoliPrimăria Piatra Neamţ anunţă că, în perioada imediat următoare, se vor realiza lucrări de reasfaltare a terenurilor de sport de la cele două școli (asfaltare completă la Școala nr. 2 și asfaltare parțială la Școala nr. 8).

FOTO Primarul Chitic în inspecţie la şcoli„Mulțumesc directorilor unităților școlare precum și cadrelor didactice implicate în această perioadă în acțiunea comună de întreținere și modernizare a școlilor.  Îi asigur pe elevii care învață în Piatra-Neamț că  primul clopoțel al noului an școlar va găsi unitățile de învățământ din oraș în condiții optime”, a mai adăugat edilul municipiului. (ZCH NEWS; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Bacău. O femeie de 50 de ani a suferit politraumatisme în urma unui accident de circulație

Un accident produs astăzi, 16 iunie, satul Bazga, comuna...

TIR înmatriculat în Neamț, cuprins de flăcări pe un drum din Vaslui

Un autotren înmatriculat în județul Neamț a fost cuprins...