FOTO Sute de credincioși la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Vânători-Neamț

Marți, 15 august, sute de credincioși au participat la slujba religioasă de la biserica din comuna Vânători-Neamț, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

După oficierea Sfintei Liturghii, preotul paroh, Gheorghe Onofrei a transmis și un mesaj tuturor credincioșilor prezenți: „Această zi este una din sărbătorile cele mai importante dedicate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O sărbătoare închinată Maicii Domnului. Maica Domnului este cea dintâi dintre sfinți. Sfânta Fecioară Maria nu nu mântuiește, ci ne miluiește. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi! Maica Domnului ne poartă rugăciunile noastre către Domnul nostru Isus Hristos. Sărbătoarea Maicii Domnului este o sărbătoare tristă, dar și veselă, care ne dă speranță și bucurie. Să dea Dumnezeu vremuri cu pace și înțelepciune credincioșilor”.

La final, preotul Gherghe Onofrei a ținut o slujbă de pomenire a morților, după care a mers în prăznicarul din curtea bisericii, pentru a binecuvânta colivele și pomenile pentru morți. Apoi, zeci de enoriași din parohie l-au așteptat pe preotul paroh să ajungă la mormântul fiecărei familii pentru pomenire. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...