Tunning fest la Roman

În zilele de 28, 29 și 30 iulie, în incinta Complexului de agrement ”Moldova” din Roman, se va desfășura o primă ediție romașcană a manifestării  “Neamț Tuning Fest”. Manifestarea se adresează amatorilor și iubitorilor de mașini, în special celor care admiră (și practică) ”îmbunătățirile” aduse mașinilor după achiziție. Cei care doresc să participe cu propria mașină ”tunată” se pot înscrie  până la data de 25 iulie 2017 la adresa de e-mail: [email protected]. Participanții  trebuie să trimită la înscriere: descrierea și modificările aduse maşinii, numărul de înmatriculare al maşinii, numele participantului, un număr de contact și fotografii în care să se vadă modificările aduse. Se va face o selecție și cei aprobaţi vor fi anunțați pe e-mail. Organizatorii țin să sublinieze că „este exclusă înscrierea maşinilor în concurs prin prezentarea lor la poartă/intrare”.

Tunning fest la RomanPrimăria Roman  așteaptă un aflux de vizitatori sporit în Complexul ”Moldova” cu ocazia desfășurării evenimentului, vizitatori care, mai mult ca sigur, nu se vor mărgini la a admira mașinile și vor face și plajă ori baie. Deși într-o publicație din Piatra Neamț a apărut informația că Primăria Roman ”ar da niște bani” în acest festival, răspunsul oficial al primăriei este că se pune doar la dispoziție spațiul de desfășurare al manifestației (aici incluzându-se și un teren pentru amplasarea corturilor) și nimic mai mult. (D.A.; FOTO: 4tuning)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora