Arsenal pe strada Corbului din Târgu Neamţ: 7.000 de cartușe, 8 grenade și zeci de focoase

Vineri seara, 7 iulie, pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au fost anunțați despre descoperirea unui adevărat arsenal pe strada Corbului din Târgu Neamț.

Arsenal pe strada Corbului din Târgu Neamţ: 7.000 de cartușe, 8 grenade și zeci de focoase”La locul intervenției s-au deplasat doi subofițeri cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice şi un voluntar din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Târgu Neamţ, care au ridicat 1.795 de cartuşe cal. 7,92 mm, 23 lovituri de aruncător cal. 60 mm, 3 lovituri de aruncător de mare capacitate de cal. 82 mm, 28 focoase pentru lovituri de aruncător, 3 ţevi de rezervă pentru mitralieră cal. 7,92 mm din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

”Elementele de muniţie neexplodată au fost descoperite de un bărbat în timp ce săpa o fosă. Din cauza lăsării întunericului, misiunea a fost întreruptă şi continuată a doua zi când pirotehniştii ISU Neamţ au verificat zona cu detectorul de metale, pe o suprafaţă de cca. 25 mp şi au mai descoperit 3 lovituri de aruncător de mare capacitate de cal. 82 mm, 7 lovituri de aruncător cal. 60 mm, 7 grenade de mână antitanc, o grenadă de mână defensivă, 39 focoase pentru lovituri de aruncător, 5063 cartuşe cal. 7,92 mm”.

Duminică, 9 iulie, pirotehniștii au fost chemați la Unghi, comuna Dragomirești, unde a fost găsit, în pădure, un proiectil perforant de calibru 76 mm. Proiectilul a fost descoperit de un bărbat de 39 de ani din Piatra-Neamț, care făcea detecții. Pirotehniştii ISU au verificat zona cu detectorul lor de metale pe o suprafaţă de 300 mp şi nu au mai descoperit alte elemente de muniţie. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...

Neamț Biciclist lovit mortal în trafic, la Cotu Vameș

Vineri, 19 iunie, în jurul orei 9:20, o tânără,...

Piatra-Neamț Școala de Vară – cursurile Școlii Populare de Artă în vacanță

În perioada 29 iunie-31 iulie 2026, Centrul pentru Cultură...

A venit vacanța, pentru majoritatea elevilor!

Vineri, 19 iunie 2026, a fost ultima zi din...