Apa Serv are consiliu, are administrație și planuri de achiziții

După aproape un an în care Consiliul de Administrație la Apa Serv ba a existat, ba a fost contestat, Adunarea Generală a Acționarilor a reușit, pe 6 iulie, să numească un CA pe patru ani.

Apa Serv are consiliu, are administrație și planuri de achizițiiSelecția s-a făcut, pe lângă criteriile obligatorii de partid, și conform legii 111/2016, privind guvernarea corporatistă a întreprinderilor publice.

Fericiții câștigători sunt: Victor Petcu Movilă, actualul director general; Ioan Păcală, fostul director și, după cum se vede, încă având un viitor în companie; Mihai Dominte, care a reprezentat comunitatea și în ATOP Neamț; Ioan Lăpușneanu; Gheorghe Stanciu; Ana Monda, fost viceprimar PDL la Piatra Neamț, actualmente refugiată în PSD, cu toate avantajele statutului de refugiat; Iuliana Năstase-Onu, remarcată prin activitatea sa pe rețele de socializare, în care ieftinirea apei la Neamț a fost una din problemele discutate.

În aceeași ședință, au fost aprobate – probabil fără vreo legătură cu prima decizie – programul anual de achiziții sectoriale pe anul 2017, actualizat, anexa programului și strategia anuală de achiziții. Semn că sunt mari șanse ca viitorul să aducă o reorientare a achizițiilor Apa Serv, conform ideilor și intereselor noilor membri CA.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...

FOTO. Femeie cu traumatism la picior salvată de salvamontiști

Salvatorii montani din serviciul public al județului Bacău au...

Câte voturi primește guvernul Veștea de la parlamentarii din Neamț

Premierul Veștea pare că va avea dificultăți în a...