Pietrenii Tudor Panduru și Andrei Dăscălescu, premiați la TIFF

Pietrenii Tudor Panduru și Andrei Dăscălescu, premiați la TIFFCea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a avut doi câștigători originari din Piatra Neamț. Este vorba despre Tudor Panduru (27 ani, absolvent UNATC, promoția 2011) care a semnat imaginea lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family câștigător al Trofeului Transilvania și de Andrei Dăscălescu (33 ani, absolvent UNATC, promoția 2008) a cărui peliculă Planeta Petrila a primit Premiul Publicului Cinepub.

”Nu ne așteptam să câștigăm dar a fost o surpriză foarte plăcută mai ales că filmul a fost făcut într-o altă țară. Am stat vreo trei luni în Georgia pentru realizarea peliculei însă filmarea propriu-zisă a durat 40 de zile. Este al treilea film important pentru mine după Bacalaureat și Cinema, mon amour”, a declarat Tudor Panduru.

”Cum am zis și pe scenă, mie mi se pare că publicul de la Cluj este unul foarte exigent, foarte avizat și atunci premiul publicului mi se pare extrem de important, poate cel mai important premiu pe care l-ar putea câștiga un film. Având în vedere că minerii nu au o imagine foarte bună, mă așteptam la mai multă reticență din partea publicului. Cred că primul lucru care m-a impresionat a fost cât de multe aplauze a primit minerul Cătălin Cenușă. L-am invitat alături de mine pe scenă și aplauzele nu mai conteneau”, a spus și regizorul Andrei Dăscălescu.

Pietrenii Tudor Panduru și Andrei Dăscălescu, premiați la TIFFProiecția peliculei Planeta Petrila va avea loc la Piatra Neamț, vineri, 16 iunie, cu începere de la ora 20, în curtea Muzeului Memorial ”Calistrat Hogaș”.

”La fel cum am simțit să e o datorie de onoare a mea să proiectez filmul prima oară la Petrila, acum că filmul a fost premiat și la TIFF, simt că e o datorie de onoare să-l proiectez și la mine acasă. Va fi și o expoziție foto cu 23 de imagini surprinse în Petrila între anii 2013 și 2017. Surpriza cea mare e că vor fi prezenți ambii protagoniști: artistul Ion Barbu și minerul Cătălin Cenușă. Ar fi trebuit să aibă loc în cinematograful Dacia această proiecție dar pentru că acolo se montează scaunele noi, o să-l difuzăm în aer liber”, a mai afirmat Andrei Dăscălescu. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...