ACTUALIZARE Doi morți în accident în intersecția de la Căciulești. FOTO

Un autoturism a intrat sub remorca unui TIR și două persoane și-au pierdut viața. Accidentul s-a petrecut la ora 11, în intersecția de la Căciulești. La locul accidentului s-au dus 14 subofițeri și 2 ofițeri de la ISU Neamț, cu mașina de descarcerare și o ambulanță SMURD. Autoturismul a fost scos de sub TIR, dar ambii ocupanți erau decedați. TIR-ul este înmatriculat în Suceava și, se pare, că a traversat intersecția fără să acorde prioritate autoturismului. În mașină erau doi tineri cu vârste între 25 și 30 de ani, care au fost, practic, zdrobiți în urma impactului.

ACTUALIZARE:

Polițiștii au stabilit că TIR-ul era condus de un sucevean în vârstă de 49 de ani, care circula în direcția Roznov – Girov și nu a acordat prioritate autoturismului, condus de un tânăr de 19 ani, din Roman, care rula dinspre Piatra Neamț spre Roman.

Pasagerul din autoturism avea 20 de ani și era tot romașcan.

Șoferul de TIR a fost testat și a rezultat că nu consumase alcool. El va fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora