Elevii nemțeni, apreciați la Concursul regional pe teme economice

Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, prin Facultatea de Ştiinţe Economice, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Vasile Conta” Târgu Neamț, a găzduit, sâmbătă, 13 mai, prima ediție a Concursului regional pe teme economice „Ion Ionescu de la Brad”.

Au fost prezenţi 31 elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, Liceul „Carol I” Bicaz, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focşani, Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra Neamţ, Liceul Tehnologic „Vasile Conta” Târgu Neamţ, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ, Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui și Liceul Tehnologic „Joannes Kajoni” Miercurea Ciuc.

„Este un concurs pe care noi l-am inițiat și am reușit iată să-l facem regional. Pe viitor vrem să ajungă de nivel național. La Universitatea din Bacău ne-am bucurat de condiții deosebite de organizare și le mulțumim tuturor celor care s-au implicat”, a declarat prof. Anișoara Ioniche de la Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț. Andrei Harpa (clasa a XI-a), care a ocupat primul loc la contabilitatea evenimentelor și tranzacțiilor şi Mădălina Manolache (clasa a XII-a), care s-a situat pe locul al doilea la finanțe și fiscalitate, sunt pregătiţi de prof. Ioniche.

Bianca Urzică (Liceul Tehnologic „Vasile Conta” Târgu Neamț, clasa a XI-a, profesor Radu Mihail Pintilie) s-a situat tot pe locul al doilea la marketing, iar Lavinia Săcăleanu (Liceul Tehnologic „Vasile Conta” Târgu Neamț clasa a XI-a, prof. Iuliana Atudosiei) a fost recompensată cu o mențiune.

„Bianca Urzică a crescut fulminat, s-a pregătit deosebit pentru concurs și i-a plăcut foarte mult pentru că a făcut marketing aplicat și nu doar teorie cum se întâmplă la celelalte concursuri unde se dă mai multă teorie și mai puțină practică. Toată lumea a plecat încântată de ceea ce s-a petrecut acolo și cred că mulți dintre participanți o să aleagă pe viitor să urmeze cursurile Universități Bacău”, a menționat profesorul Radu Mihail Pintilie.

De la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra Neamț s-a remarcat eleva Nicoleta Vezeteu, pregătită de profesoara Liliana Ciobănucă. Ea s-a clasat pe locul al II-lea la clasa a X-a, secțiunea contabilitatea unităților economice. „Este o elevă foarte silitoare și-un copil minunat. Au fost condiţii admirabile la Universitatea Bacău şi de organizare și în ceea ce privește fair-play-ul în elaborarea și corectarea subiectelor. Ocupanţii primelor trei locuri au primit premii în bani. De exemplu, Nicoleta Vezeteu a fost recompensată cu 200 de lei„, a afirmat profesoara de discipline economice Liliana Ciobănucă, de la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ Piatra Neamț.

Și elevii Liceului „Carol I” Bicaz au reușit clasări meritorii. Liviu Constantinescu a ocupat locul al treilea (clasa a XI-a) la secțiunea economic în vreme ce Alina Mârza (clasa a XII-a) a fost recompensată cu o mențiune la capitolul finanțe și fiscalitate. Ambii sunt pregătiți de profesoara Valeria Balint.

Prof. univ. dr. Eugenia Harja, directorul Departamentului Marketing și Management din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău a spus că a fost un concurs care s-a desfășurat la nivelul așteptărilor. „Noi am împărțit și chestionare de satisfacție la elevi și din comentariile lor a reieșit că au fost încântați. Nu s-au așteptat la premii în bani și probabil că modul acesta de recompensare o să-i motiveze pe viitor. O să încercăm ca până la anul să mai îmbunătățim acest concurs și să-l extindem pe două zile după care să-l facem de nivel național”. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cât însumează restanțele salariale ale magistraților – peste un miliard de euro

Restanțele salariale ale magistraților, suma datorată conform Înaltei Curți...

Botoșani. Muncă de Sisif pentru pompieri la un incendiu produs la o stână din Cristești

Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de patru ore,...

FOTO. Accident pe E85. Au fost implicate două mașini și un autocar

Actualizare: „Ambele persoane au fost monitorizate și ulterior au...

FOTO. Vijelia a cauzat pagube în regiunea de Nord Est. Probleme la Iași și Vaslui

După căldura foarte mare din ultimele 2 zile, în...