Și-a amenințat fosta soție și i-a incendiat mașina

Autoturismul unei femei a fost incendiat, în noaptea de 10 spre 11 aprilie, în satul Războienii de Jos, din comuna Războieni. Pompierii au fost anunțați la ora 0:53 și s-au deplasat la locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.

Și-a amenințat fosta soție și i-a incendiat mașina„La intervenţie au participat 3 pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Războieni cu o autospecială de stingere cu apă”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. „Au ars roata stânga față, portiera stângă, capota, bara din față, instalația electrică și componente din compartimentul motor. S-a stabilit drept cauză folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.

Polițiștii de la Secția Rurală Ștefan cel Mare au stabilit că focul a fost pus de un bărbat de 33 de ani, fostul soț al proprietarei autoturismului. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal de distrugere prin incendiere, dar și de amenințare. De asemenea, polițiștii au extins cercetările, pentru că femeia obținuse ordin de protecție, iar astăzi, 11 aprilie, îl vor reține pentru nerespectarea hotărârii judecătorești. Mâine, bărbatul va fi prezentat procurorului de caz, care va decide ce măsură preventivă trebuie luată împotriva lui și, în situația în care va propune arestarea, îl va trimite în fața instanței. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora