Aflăm de la Iaşi ce se mai întâmplă pe la CJ Neamţ

Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Iaşi anunţă organizarea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ, a sesiunii de informare cu tema „Programul START-UP NATION-ROMÂNIA”. Evenimentul va avea loc, joi, 30 martie, de la ora 10:00, în sala „Calistrat Hogaş” a CJ Neamţ. Vor participa, după cum anunţă OTIMMC Iaşi, dl. Harry Ilan Laufer, secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) şi dl. Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Aflăm de la Iaşi ce se mai întâmplă pe la CJ Neamţ„Misiunea MMACA este de a crea un mediu favorabil afacerilor, iniţiativei private şi spiritului antreprenorial, de a stimula crearea de noi întreprinderi şi de a sprijini dezvoltarea celor existente, iniţiind astfel o serie de programe şi proiecte care vizează crearea de locuri de muncă şi creşterea competitivităţii companiilor, precum şi a capacităţii acestora de a exporta. MMACA va derula programul pentru stimularea înfiinţării IMM-urilor START-UP NATION ROMÂNIA cu sprijinul oficiilor teritoriale pentru IMM. Programul se finanţează din fonduri de la bugetul de stat şi din fonduri europene, având ca obiectiv principal dezvoltarea înfiinţării de noi IMM-uri, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului acestora la finanţare”, precizează organizatorii.

În cadrul evenimentului de la Piatra Neamţ, vor fi oferite informaţii referitoare la implementarea Programului şi vor fi dezbătute prevederile acestuia. Se doreşte mai ales un dialog susţinut între reprezentanţii MMACA şi cei ai mediului de afaceri. Pentru ca fondurile pentru 2017să fie absorbite integral, reuniunea îşi propune ca obiectiv esenţial informarea reprezentanţilor mediului de afaceri. Detalii suplimentare se pot obţine de la OTIMMC Iaşi (str. Elena Doamna, nr. 61A, etaj 2, Iaşi, tel/fax: 0232/261101, 0232/464343). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora