HCF a jucat cu bani trimişi de fiul antrenorului

hcf piatra neamt 2017 05Prima reprezentaţie oficială din acest an s-a soldat cu o victorie convingătoare pentru handbalistele divizionarei A HCF Piatra Neamţ. În meciul cu ultima clasată, ACS UAIC CNOT Iaşi, în care, potrivit antrenorului Dan Valentin, după ce au jucat „în prima repriză relativ bine, iar în a doua foarte bine”, elevele sale s-au impus cu 30-21. La pauză avantajul gazdelor a fost de trei goluri: 14-11.

hcf piatra neamt dan valentin 2017„Ne-am apărat foarte bine în partea a doua şi cred că aceasta a fost cheia succesului. Victorie clară obţinută de noi fără probleme”, a mai continuat Dan Valentin, care nu ştie ce să mai facă, pentru a găsi resursele financiare necesare în vederea efectuării deplasării la Constanţa etapa următoare. „Nu am avut bani nici pentru organizarea meciului de astăzi, mi-a trimis băiatul meu nişte bani ca să pot susţine această partidă. Nu ştiu dacă vom merge la Constanţa. Aşa de greu ca acum nu ne-a fost parcă niciodată”.

La gruparea din Iaşi evoluează în prezent şi două dintre fostele componente ale echipei pietrene, Agape şi Diniţă.

„Agape nu ştiu cum a jucat că este sub contract cu HCF în continuare. Suspendarea i-a expirat, nici nu a mai suportat-o, pentru că nu a mai jucat, dar este totuşi în continuare sub contract cu HCF. A venit cu o hârtie aprobată de federaţie. Aşa e cu centrele olimpice. Federaţia este mama lor. Noi, celelalte cluburi, suntem ai altora”, consideră Dan Valentin.

Golurile formaţiei învingătoare au fost marcate de Caramalău (7), Rotaru (6), Dorneanu (5), Molnar (5), Roşca (4) şi Balint (3). În clasament, HCF ocupă locul al şaptelea cu 16 puncte rod a 5 victorii şi a unui rezultat de egalitate. (Ana MOISE, FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...