Şoric a ratat şi a şasea oară profesia de avocat

Aurelian SoricAfişarea rezultatelor examenului de primire în profesia de avocat n-a fost motiv de bucurie pentru Aurelian Vasea Şoric, fostul şef al Poliţiei Neamţ. Candidat pentru a şasea oară, Şoric a fost respins şi anul acesta, când a obţinut 48 de puncte la materiile de examen (cel mai mult a fost punctat la organizarea profesiei – 15, şi cel mai puţin la drept civil -5). Cu siguranţă că examenul a fost dificil pentru că din toţi cei 19 candidaţi pentru avocaţi definitivi, care au dat examenul la centrul din Iaşi, unul singur a fost admis: Marcel Zota, cu 76 de puncte.
Revenind la fostul şef al poliţiei, anul trecut el a fost respins cu 50 de puncte, iar la precedentele încercări a obţinut notele finale 4,34 (2011), 5,65 (2012), 6,16 (2013) şi 4 curat în 2014.
Şi pentru avocaţii stagiari examenul a fost o serioasă piatră de încercare. Din cei 274 de candidaţi, care au susţinut examenul la Iaşi, au fost admişi doar 41, iar dintre aceștia niciunul pentru Baroul Neamț.
(C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...