CA LA NOI! Sărbătoare naţională declarată… zi liberă după doi ani!

calendar24 ianuarie a devenit şi… nelucrătoare, pe lângă faptul că este sărbătoare naţională, dar după doi ani de întârziere!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 6 septembrie, legea privind declararea zilei de 24 ianuarie (Unirea Principatelor Române), ca nelucrătoare. Decizia a fost luată cu 209 voturi pentru, 4 împotrivă şi două abţineri.

24 ianuarie se alătură, acum, celorlalte sărbători legale: 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

24 ianuarie a fost declarată sărbătoare naţională încă din 2014, dar, din neglijenţă sau intenţionat, Legea 171/2014 (de declarare a zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare naţională) nu modifica şi Codul muncii, astfel că 24 ianuarie era sărbătoare naţională, însă nu şi zi… nelucrătoare. Acum acest lucru a fost modificat. Lipsa caracterului nelucrător nu s-a simţit în ultimii doi ani, întrucât 24 ianuarie a „căzut” în zile de sâmbătă şi duminică. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...

VIDEO. O discuție cu mastrul Florin Piersic la Piatra Fest 2026

Vizita făcută de Florin Piersic la Piatra Neamț pentru...