Criză cardiacă pe Ceahlău

salvamont interventie 01Trei turiști, care au ajuns, în acest weekend, pe Ceahlău, au avut nevoie de acordarea primului ajutor și au fost transportați și predați SMURD.

„Sâmbătă, 13 august, un tânăr, de 27 de ani, din Baia Mare, a făcut o criză cardiacă în zona Cabanei Fântânele, necesitând intervenția rapidă cu stația de oxigen portabilă, transportul și predarea la SMURD. Duminică, în jurul orei 15:00, s-a intervenit pentru evacuarea din masiv a unui bărbat, de 33 de ani, din Arad, cu traumatism de membru inferior, în zona cascadei Duruitoarea, și, la ora 17:00, a fost asistat un alt bărbat, de 41 de ani, din București, cu luxație de genunchi, tot pe traseul de cascadă. Toate victimele aveau echipament corespunzător ascensiunilor montane”, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.

De minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, turiștii au luat cu asalt masivul Ceahlău. Conform salvamontiștilor nemțeni numai sâmbătă, 13 august, au urcat prin poarta de intrare Durău peste 1.000 de turiști.

„Zona înaltă, la orele 16:00-17:00, era tranzitată de aproape 2.000 de turiști. Punctele de prim ajutor Dochia și Durău au acordat asistență în 8 cazuri de traumatisme ușoare”, a adăugat Raul Papalicef. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernul a aprobat prima de carieră didactică – 1.500 de lei pentru personalul din educație

În ultima ședință a guvernului sub conducerea lui Ilie...

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan a trecut

Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan, inițiată de PSD...

Adolescent reținut după ce ar fi agresat un bărbat în parcarea unui magazin

Un adolescent în vârstă de 17 ani din Săbăoani...

Iași. Incendiul de la depozitul ecologic de deșeuri din Țuțora continuă. Intervin 46 de pompieri

Intervenția pompierilor la incendiul izbucnit pe 26 aprilie la...