Spitalele din Neamț pierd 20 de paturi

Spitalele din Neamț pierd 20 de paturiOficial, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a confirmat joi, 14 iulie, printr-un comunicat de presă, remis pentru Mesagerul de Neamț, că, în județul Neamț, spitalele vor pierde 20 de paturi. Cu toate acestea, CJAS se ferește să spună, cu subiect și predicat, de unde se vor tăia acestea, deoarece Casa Națională de Asigurări nu a avizat încă documentul privind situația numărului de paturi contractabile pe 2016.

Ceea ce se știe concret în momentul de față este că, prin Ordinul MS nr.321/2016, ”județului Neamț i-au revenit 2.374 de paturi.

Neoficial, Spitalul Județean de Urgență ar urma să piardă 6 paturi, Spitalul din Roman – 5 și Spitalul din Târgu Neamț – 4 (de la Secția Neonatologie). Spitalul de la Bicaz rămâne neclintit, cu 40 de paturi, iar Spitalul Bisericani rămâne, în continuare, cu 311 paturi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, dr. Cristinel Sava, ”reprezentanții SJU au fost invitați la CAS, în vederea contractării de servicii medicale vineri, 15 iulie, la ora 11.30”. Pe de altă parte, managerii spitalelor care nu sunt vizate de reducerea numărului de paturi au temeri în ce privește banii care vor fi alocați pentru paturile existente. CAS Neamț a anunțat că, după avizarea CNAS, situația numărului de paturi contractabile, pentru anul 2016, se va afișa pe site. Termenul limită pentru încheierea noului contract-cadru cu spitalele este 27 iulie. Comunicatul CAS Neamț îl puteți vizualiza aici.

(M. TEODOROF; C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Minor rănit în parcarea unui magazin din Târgu Neamț

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns...

Botoșani Impact moto – autoturism la Corni. Doi răniți în UPU Botoșani

Doi răniți au ajuns la spital în urma unui...

Statistici sportive: de ce sunt tot mai importante

Sportul modern nu mai inseamna doar emotie si spectacol....

Eveniment de week-end la Căminul Cultural Nechit, Borlești / “Ia – dincolo de vitrină” – 20-21 iunie, sărbătoarea comunității!

Asociația “Cufărul Borleștiului”, în parteneriat cu Primăria comunei Borlești...