VACANŢE MUZICALE 2016 Muzică de promenadă în Curtea Domnească

Melomanii pietreni sunt așteptați, în această seară, 6 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul Tineretului, la seara rezervată tinerilor muzicieni nemţeni, unde soprana Alexandra Tărniceru va fi acompaniată la pian de conf. univ. dr. Verona Maier.

Începând cu ora 21:00, doritorii vor putea asista la un concert în aer liber, pe platoul Curții Domnești, seara de miercuri fiind dedicată muzicii de promenadă interpretată de „Romanian Brass Orchestra”.

Cea de-a 43-a ediţie a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ continuă până duminică, 10 iulie, inclusiv, regalul muzical fiind organizat anual de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

Joi, tot de la 19:00, la TT, va fi Seara instituţiilor de învăţământ superior muzical, unde vor concerta cei de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj. Două ore mai târziu, Curtea Domnească va fi animată de ritmurile etno-rock ale formației „Nightlosers”.

Vineri, 8 iulie, de la ora 19:00, la Teatrul Tineretului, va fi Seara cursurilor de măiestrie – cursanţii claselor de vioară (prof. Galina Buinovschi) şi ai claselor de oboi (prof. Dorin Gliga), iar de la ora 21:00, pe platoul Curţii Domneşti, va fi Seara muzicii flamenco – Trio Zamfirescu şi Adrian Nour.

A doua zi, la Muzeul de Artă, de la ora 12:00, va avea loc lansarea albumului de artă semnat de Mircea Răsvan Ciacâru, iar duminică, în ultima zi a celei de-a 43-a ediții a Vacanțelor Muzicale, de la ora 21:00, pe platoul Curții Domnești, va urca Orchestra simfonică Bucureşti, seara fiind dedicată muzicii de operă. (Andreea AMARIEI; FOTO: Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...