Un biciclist băut se prăbuşi pe carosabil!

accident biciclistUn bărbat, în vârstă de 60 de ani, din Roman, a căzut, joi, 19 mai, de pe bicicletă, din câte se pare din cauză că ar fi consumat alcool, anunţă Poliţia Neamţ, în buletinul zilnic.

Evenimentul s-a produs în localitatea Luţca (Sagna).

“Din primele cercetări, se pare că bărbatul circula pe DJ 207A, având direcţia de mers Roman-Sagna. Pe fondul consumului de alcool, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit comunicatului citat.

Tot joi, 19 mai, dar în Piatra Neamţ, o femeie, în vârstă de 66 de ani, a fost accidentată pe trecerea de pietoni.

“Din primele cercetări, se pare că, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, din Săvinești, conducea un autoturism pe str. P-ţa Mihail Kogălniceanu, a surprins şi accidentat o femeie, de 66 de ani, din Piatra Neamț, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează în acelaşi buletin de presă al IPJ Neamţ. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

FOTO. CS Delmadi Piatra-Neamț, rezultate remarcabile la Vrancea Splash Cup 2026: 50 de medalii și două trofee individuale

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu cinste municipiul...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...