Doi „Dorei” au spart o casă şi au ieşit în calea poliţiştilor

hotDoi hoţi din Roman, unul de 29 şi celălalt de 30 de ani, au dat dovadă de inspiraţie maximă, când s-au hotărât să spargă o casă din oraş, în noaptea de 29 spre 30 martie. S-au înarmat cu uneltele necesare (cleşte şi şurubelniţă), şi-au luat măsuri de protecţie (ciorapi pe faţă ca să nu fie recunoscuţi şi mănuşi ca să nu lase amprente), dar când au vruit să se retragă au nimerit exact în „braţele” poliţiştilor, care tocmai făceau o acţiune de combatere a furturilor.

În momentul depistării, asupra celor doi bărbați din Roman au fost găsite bunuri sustrase din locuință – un laptop şi produse electrocasnice”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Prejudiciul cauzat, în valoare de 5000 lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate”.

Cei doi „Dorei” au fost reţinuţi pentru 24 de ore, apoi au fost duşi în faţa instanţei şi „premiaţi” cu câte un mandat de arestare preventivă valabil 30 de zile.

Cristina MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...