Pompierii au distribuit 135 de tone de apă pietrenilor

pompieri distribunind apaVineri şi sâmbătă pompierii militari au distribuit apă menajeră în mai multe puncte din cartierele municipiului Piatra-Neamţ, unde lumea a stat la coadă, cu bidoane, găleţi şi peturi, ca ai aibă măcar cu ce face curăţenie în casă. În total s-au distribuit aproximativ 135 de tone de apă. „La activitate au participat pompierii pietreni cu trei autospeciale, sprijiniţi de pompierii romaşcani şi târgnemţeni, fiecare cu o autospecială”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Pompierii au încheiat prima acţiune vineri în jurul orei 23:30. Sâmbătă, pompierii voluntari din comuna Ştefan cel Mare s-au alăturat şi ei misiunii. În cea de-a doua zi, a fost distribuită apă în cartierul Dărmăneşti, misiunea începând în jurul orei 8 şi fiind încheiată la ora 21:25. Militarii au mai dus apă menajeră la patru centre sociale şi la Inspectoratul Judeţean de Poliţie”.

Vineri după-amiază, un echipaj de pompieri care venea spre Piatra-Neamţ să ajute la acţiunea de distribuire a apei s-a oprit, în comuna Ruginoasa, unde doi bărbaţi se chinuiau să scoată un cal căzut în şanţ. Militarii i-au ajutat pe cei doi localnici să scoată calul şi apoi şi-au continuat deplasarea spre Piatra-Neamţ.

Cristina MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tânără fără permis, a intrat cu mașina într-un gard la Bălțătești

O tânără în vârstă de 21 de ani din...

Incendiu la o casă din Stănița. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un incendiu izbucnit joi dimineață, 30 aprilie, la o...

Vreme amestecată în minivacanța de 1 Mai

În perioada minivacanței de 1 Mai nu va fi...

VIDEO. Incendiu puternic la o stână din zona Almaș

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, 30...

Vreme amestecată în minivacanța de 1 Mai

În perioada minivacanței de 1 Mai nu va fi...

VIDEO. Incendiu puternic la o stână din zona Almaș

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, 30...

Tragedie în Neamț. Bărbat găsit decedat pe un drum public

Moarte suspectă cercetată de polițiști în localitatea Moldoveni, județul...

Minivacanță de trei zile de Ziua Muncii

Începe minivacanța de Ziua Muncii și lucrătorii din instituțiile...