”Flori de Dragobete” de la Dumitru Bezem

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ vă invită marţi, 23 februarie, ora 13, în Sala Cupola”, la o după-amiază dedicată artei. Cu acest prilej colecţionarii nemţeni Elena şi Vasile Pleşca oferă publicului, cu generozitate, „florile” lui Dumitru Bezem.
Forţa artei de a transforma efemerul în peren vine şi de această dată, prin pânzele artistului plastic nemţean, să ofere, dincolo de bucuria ochilor şi a sufletului, prilej de reflecţie la paradoxul dintre fragilitatea florilor şi puterea de simbol a acestora.
Despre flori şi Dragobete vor vorbi, în deschiderea vernisajului Emil Nicolae, Vasile Pleşca şi Adrian Alui Gheorghe.
Adrian Alui Gheorghe, directorul bibliotecii: „O expoziţie semnată de Dumitru Bezem este, fără îndoială, de fiecare dată, un eveniment. Dar surpriza mare, de data aceasta, nu o reprezintă expoziţia în sine, ci faptul că o familie de colecţionari şi îi numesc aici pe Elena şi Vasile Pleşca, a adunat peste două sute de lucrări, în special flori, din ceea ce a creat Dumitru Bezem, în cîteva decenii. Dintre acestea generoşii colecţionari oferă publicului din Neamţ şi nu numai, în aceste zile, cincizeci de tablouri, unul mai frumos decît altul. E o risipă de culoare şi optimism în ceea ce avem pe simezele de la Bibliotecă. Faptul că expoziţia este dedicată Dragobetelui, o sărbătoare românească imemorială, cu adînci semnificaţii pentru cultura tradiţională spune ceva şi despre mesajul intrinsec al picturii lui Dumitru Bezem”.

(ZCH News)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Accident la Horia – 2 copii au fost răniți.

Actualizare: Accidentul s-a petrecut pe E85 în localitatea Horia...

Video-Foto. Eroii din Vânători-Neamț, comemorați la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Astăzi, 21 mai, după slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea...

Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a...

Neamț. 11 persoane și-au pierdut viața în accidente în primele 4 luni din anul 2026

36 de accidente rutiere grave s-au întâmplat în primele...