Flăcări pe 10 ha între Secu şi Izvorul Alb

interventie salvamontUn puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit în această dimineaţă (3 februarie) la ora 6,30, între Secu şi Izvorul Alb. Primii au intervenit jandarmii montani din Bicaz şi pompierii voluntari de la primărie, dar şi localnici, care au încercat să limiteze propagarea flăcărilor. În sprijinul lor au plecat două autospeciale de la Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ, cu un ofiţer şi 10 subofiţeri, plus personalul de la două ocoale silvice, care are în dotare un fel de rucsacuri în care se pot căra 20 de litri de apă. Astfel de „recipiente” au în dotare şi pompierii militari şi, având în vedere că focul se manifestă în pâlcuri, în funcţie de zonele în care au ajuns scânteile purtate de vânt, este unul din singurele moduri în care se poate interveni.

„În acest moment (ora 9,15), situaţia este sub control, în sensul că incendiul nu a ajuns la coronament, iar propagarea flăcărilor este limitată”, a declarat lt. col. Cătălin Leonte, şeful Detaşamentului de pompieri Piatra-Neamţ. „Este multă lume acolo şi se acţionează continuu pentru lichidarea focului. La o primă estimare, suprafaţa afectată este de 10 hectare, dar concret vom vedea la încheierea misiunii”.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț O șoferiță băută a rămas pieton pentru un timp!

Vineri, 28 august, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din...

Târgu-Neamț- Petricani. Șoferiță în spital, după o coliziune în trafic

O femeie din Petricani, care efectua o manevră de...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Neamț O șoferiță băută a rămas pieton pentru un timp!

Vineri, 28 august, în intervalul orar 20:00-24:00, polițiștii din...

Guvernul apasă temporar frâna, acciza la motorină scade la 25%

Motorina va avea, pentru două săptămâni, o acciză mai...

STPN simplifică accesul elevilor la abonamentele gratuite pentru transportul public

Societatea Transport Public Neamț (STPN) continuă demersurile pentru simplificarea...

Tradiții și obiceiuri de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 29 august,...

Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița

Un autoturism în valoare de 200.000 de lei, care figura în baza de date ca fiind furat din Germania, a fost descoperit de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Albița la un control de rutină.

Accident la Oglinzi. Un bărbat a fost rănit

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din...