Clubul Copiilor din Bicaz, provocare pentru ministrul Elisabeta Lipă

clubul-copiilor-bicaz-6Problema Clubului Copiilor din Bicaz va ajunge și pe masa Elisabetei Lipă, nou ministru al Tineretul și Sportului, a precizat Nicolae Sălăgean, primarul Bicazului. Acesta este nemulțumit de faptul că fosta echipă ministerială nu a răspuns cererilor formulate cu privire la cele două etaje ale internatului LiceuluI ”Carol I” din Bicaz, blocate de Ministerul Tineretului și Sportului, unde ar putea funcționa Clubul de Copii. Asta în condițiile în care, acum, clubul funcționează într-o clădire șubredă ce reprezintă un real pericol atât pentru profesori, cât și pentru copii. O altă varianată luată în calcul pentru salvarea clubului, așa cum a precizat edilul, ar fi cedarea de către proprietarii fostei clădiri în care a funcționat Clubul Copiilor (detalii, aici – http://mesagerulneamt.ro/2015/06/clubul-copiilor-bicaz-educatie-transformata-in-pericol-galerie-foto/). „Este vorba de doi proprietari. Cu unul dintre ei am vorbit și am ajuns la o înțelegere. Între timp, am trimis o adresă și celuilalt propietar(moștenitor) și sperăm să primim un răspuns”, a precizat Sălăgean, care a adăugat că în cazul în care clădirea va intra în posesia Primăriei Bicaz ea va avea ca destinație funcționarea Clubului. De la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, deși situația Clubului este cunoscută, până acum nu s-a întreprins niciun demers concret pentru a scoate Clubul din impas. (Marian TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora