Un alt pietrean decedat în incendiul de la „Colectiv”: Costi Ignat

costi ignatCosti Ignat, un alt membru al trupei Teuton, despre care se zvonea de la prânz că ar fi murit în incendiu, a apărut oficial pe lista decedaţilor.

„Of Doamne, acum am aflat că a murit şi Costi Ignat omul cu care am împărţit anii frumoşi de rock ai mei cu trupa Teuton. Cu el şi cu Adi Necula. Of, of, of plâng ca un prost pentru prostiile altora. Dumnezeu să te odihnească prietene! Şi îţi mulţumesc pentru amintirile tinereţii mele.
Trebuie să se schimbe ceva în România asta. Am luptat prea cu inimă ca să se întâmple porcăriile astea”, a scris Adi Beznă pe pagina sa de Facebook.

Costi Ignat era membru al trupei Monarchy Band şi avea 40 de ani.

Toţi rockerii au stat, astăzi, cu inima strânsă, să afle veşti – bune, au sperat ei – despre victimele incendiului din clubul bucureştean. Până acum n-au avut niciun motiv de bucurie. Oameni pe care îi cunoşteau şi la concertele cărora au fost de atâtea ori au murit şi nimeni nu mai poate schimba lucrurile. Alţii, mulţi alţii sunt în spitale, cu şanse foarte mici de a scăpa cu viaţă. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora