Prefectura Neamț se implică în ”puciul” de la Girov

Prefectura Neamț se implică în ”puciul” de la GirovScandalul de la Girov, cu încercarea repetată de schimbare a primarului interimar Florinel Sarion, a ajuns la faza deciziei prefecturii. Ședința extraordinară a Consiliului local Girov ar fi fost legal convocată, a existat cvorum până ce o parte dintre consilierii locali au părăsit ședința. În rest, ce s-a petrecut acolo nu poate fi luat în considerare ca fiind în concordanță cu legea. De aceea, hotărârile respective, spune o notă a Prefecturii, nu sunt legale. Asta înseamnă că Florinel Sarion este primar, până la proxima ședință, cel puțin.

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Zece fete din Girov reprezintă România la Olimpiada Internațională a Tinerilor Pompieri din Cehia

Zece eleve din comuna Girov, județul Neamț, reprezintă România...

Neamț Minoră dată dispărută. Poliția cere sprijinul populației

Polițiștii din Neamț desfășoară căutări pentru găsirea unei adolescente...