Ziua vedetelor la Tribunalul Neamţ: ŢÂŢĂ şi PĂRPĂUŢĂ!

Adrian Marin Botez, cunoscut mai mult sub porecla sa celebră Ţâţă, şi Andrei Părpăuţă, o altă vedetă contemporană, au fost prezenţi, în ziua de 21 octombrie, la Tribunalul Neamţ, în procesele care se tot lungesc pentru că mult timp inculpaţii principali n-au fost de găsit. Amândoi au fost aduşi sub pază specială de la Bucureşti, unde sunt cazaţi la loc sigur, şi tot aşa au fost transportaţi înapoi.

adrian tata botez 01
Adrian Marin Botez

Ţâţă şi 8 dintre oamenii săi au avut termen în procesul Claudiu Pintilie, dar cum instanţa nu reuşeşte să-i adune pe toţi în sală, pentru că unii sunt arestaţi prin Europa, dosarul a fost disjuns, iar judecata va merge înainte doar în privinţa celor care sunt „disponibili” prin aresturile patriei. Următorul termen al procesului, care deja are o vechime mai mare de doi ani, a fost stabilit pentru 18 noiembrie.

Cauza priveşte un scandal dintr-un club, unde Ţâţă şi cei 8 oameni ai lui s-au certat cu Claudiu Pintilie. Când s-a simţit în pericol, acesta l-a sunat pe tatăl său, care i-a venit în ajutor şi totul s-a sfârşit cu o bătaie generalizată. Fiind vorba despre Ţâţă şi gruparea lui, dosarul a fost preluat de DIICOT, iar cercetările încadrate la „iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup”, motiv pentru care ancheta a durat foarte mult.

parpauta in suedia_resize
Andrei Părpăuţă

La fel de mult şi cu aceeaşi încadrare juridică au durat cercetarea şi apoi procesul celei mai mari spălări de bani din judeţul Neamţ, în care Andrei Părpăuţă – fugar o vreme prin Suedia – apare acum în faţa instanţei într-un “pui” al dosarului principal.

Părpăuţă (39 de ani) a fost găsit vinovat de faptul că, în perioada 2008-2011, a condus o adevărată reţea infracţională care se ocupa cu înfiinţarea unor firme sau cu preluarea unor societăţi fantomă. Se tăiau facturi cu sume uriaşe, după care se făceau plăţi prin conturile firmelor implicate, iar banii erau scoşi şi restituiţi patronilor. Procurorii au stabilit că, prin aceste activităţi, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 7,5 milioane de lei (75 de miliarde vechi). În acest proces, următorul termen a fost stabilit pentru 25 noiembrie. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...