Nicu Alifantis, concert la dublu, la Piatra Neamţ!

alifantis facebookCunoscutul artist Nicu Alifantis are programate două concerte la Piatra Neamţ în următoarele zile.

Mai întâi, joi, 22 octombrie, el are un recital solo în cadrul Festivalului de Teatru Pledez pentru Tine(ri), la ora 21:00, iar sâmbătă, 24 octombrie, ora 21:00, un concert la Pub Km0, cu colegii de la trupa Zan. În stilul caracteristic, Nicu Alifantis anunţă cele două „cântări” pe Facebook, de unde am preluat şi fotografia:

„Doamnelor și domnilor, începând de astăzi și până duminică voi lipsi din peisaj. Cred că v-am mai spus că atunci când sunt plecat mi-e puțin peste mână să postez. Chiar dacă am telefon și tabletă deștepte, nu sunt obișnuit. Deci, azi am zi de drum spre Piatra Neamț. Joi voi avea un recital solo în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț, la Teatrul Tineretului, vineri mă întâlnesc cu Zan-ii mei la Câmpulung Moldovenesc, pentru un concert privat, iar sâmbătă mă voi întoarce la Piatra Neamț pentru un concert la Pub Km0 tot cu Zan. Deci duminică, mai pe seară, când mă voi întoarce la București, vă voi aduce la zi cu ce s-a-ntâmplat în toate aceste zile. Până atunci vă îmbrățișez și vă asigur de toate gândurile mele bune!”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Razii și controale în Neamț. Peste 580 de amenzi și zeci de permise reținute

Polițiștii din județul Neamț au intervenit în ultimele 72...

De ce nici măcar algoritmii nu pot prezice rezultatele din fotbal

Fotbalul e sportul cu cele mai multe date disponibile...

Suceava. Amenzi de 100 000 de lei după controale la balastiere și exploatări de agregate minerale

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au...

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în curtea unui bărbat din Țibucani

Un pistol de semnalizare și mai multe cartușe provenite...