ANM: Vremea în următoarele 3 luni TABEL CU TEMPERATURI ŞI PRECIPITAŢII

vreme ploioasa toamnaTemperaturile medii în următoarele trei luni se vor situa peste normele climatologice în sud-est şi, local, în sudul şi vestul ţării, potrivit prognozei ANM. În luna octombrie se vor înregistra precipitaţii peste medie în cea mai mare parte a ţării, iar în lunile noiembrie şi decembrie vor fi posibile cantităţii medii peste norme, îndeosebi, în centrul ţării.
În octombrie, temperaturile medii lunare vor înregistra valori peste norme în sud-est și, local, în sudul și vestul țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice, stabilite la 9,6 grade Celsius. Sunt prognozate temperaturi medii de 10 – 13 grade în Banat, Crișana (10 – 11 grade), Dobrogea (11 – 14 grade), Maramureș (9 – 10 grade), Transilvania (6 – 10 grade), Oltenia (8 – 12 grade), Muntenia (9 – 12 grade) și Moldova (5 – 12 grade ). Cantitățile lunare de precipitații vor avea o tendință de excedent în cea mai mare parte a țării față de media multianuală a perioadei, de 43,5 l/mp.
vremea graficÎn noiembrie, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale, cu excepția sud-estului și local sudului și vestului țării, unde acestea se pot situa peste normele climatologice ale perioadei, de 3,8 grade Celsius. Pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 4 – 7 grade, Crișana (4 – 6 grade), Dobrogea (5 – 8 grade), Maramureș (3 – 5 grade), Transilvania (0 – 5 grade), Oltenia (2 – 6 grade), Muntenia (3 – 6 grade) și Moldova (0 – 5 grade). Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea regiunilor, mai puțin în centrul și, local, în nordul și estul țării, unde vor fi posibile cantități medii peste norme.

 

În decembrie, prima lună de iarnă, estimările meteorologilor arată că temperatura aerului va avea valori termice în general apropiate de mediile multianuale, iar în sud-estul și local în sudul și vestul țării vor fi posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Media multianuală a lunii decembrie, stabilită luându-se în calcul perioada 1981-2010, se situează la -0,8 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 și zero grade Celsius – în Moldova și Transilvania, între -2 și 0 grade – în Maramureș, între minus 2 și plus 1 Celsius – în Oltenia, între minus 1 grad și plus 1 grad Celsius – în Muntenia, între 0 și 1 grad Celsius – în Crișana, între 0 și 2 grade Celsius – în Banat, și între 0 și 3 grade Celsius – în Dobrogea. Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud sub normele lunare, de 44,8 l/mp. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident în zona Dorna Arini – o mașină s-a răsturnat, persoană a fost rănită

Un accident s-a petrecut în această seară, 17 mai,...

Percheziții la Trifești. Angajat al primăriei vizat într-un dosar de fals în înscrisuri, informatic și intelectual

Polițiștii din Neamț au efectuat, în această săptămână, percheziții...

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...

Botoșani. Mașină făcută scrum în Havârna. Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea...