Centrul de permanență din Mărăței, cel mai căutat din Neamț

Centrul de permanență din Mărăței, cel mai căutat din NeamțÎn luna august, aproape 10.000 de nemțeni au solicitat ajutor medical într-unul din cele 21 de centre de permanență din județ.

Că au avut nevoie de o consultație, de tratamente sau au solicitat adeverințe, cele mai căutate centre de permanență au fost cele din mediul urban, cu 7.600 de pacienți care le-au trecut pragul.

Centrul din Mărăței a fost cel mai solicitat și din punct de vedere al consultațiilor și al tratamentelor, pietrenii apelând la acest tip de serviciu medical de aproape o mie de ori, doar în luna august, conform datelor statistice furnizate de către DSP Neamț. Următoarele în „top” au fost centrele de permanență din Dărmănești, din Roman – Dragoș Vodă, din Târgu Neamț și din Roznov.

La polul opus, centrele din Poienari, Episcop Melchisedec din Roman și cel din Speranța nu prea au căutare, o medie de 250 de persoane trecându-le pragul într-o lună întreagă. În toate cele 21 de centre de permanență, s-a solicitat ajutorul specializat al celor de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț de 35 de ori, în luna august, cu 10 mai mult decât în luna precedentă. Ambulanța a fost chemată pentru 7 pacienți veniți la centrele de permanență din Roznov și Grințieș, pentru 5 pacienți la Oniceni și 4 la Poienari.

În luna iulie, pentru 9.460 de pacienți care au avut nevoie de asistență medicală printr-un centru de permanență din județ, Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a decontat în total 336.372 lei. (Oana IOSUB-TOMA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Adolescentă rănită după ce a sărit din autobuz în mers, în Roman

O adolescentă de 16 ani a ajuns la spital...

FOTO. Incendiu la grădina zoologică din comuna Stroiești, sat Zaharești

Actualizare: „Datorită intervenției pompierilor militari au fost salvați trei...

Neamț Cercetați pentru infracțiuni economice – unul din suspecți a fost reținut

Două persoane sunt cercetate de polițiștii nemțeni în cauze...