Fost fotbalist la Bacău şi Târgu Neamţ, decedat la numai 39 de ani!

Cu grupa de copii
Cu grupa de copii de la Bacău

Florin Ganea, fost fundaş stânga la FCM Bacău, Unirea Urziceni şi Gloria Bistriţa, a murit, pe 9 septembrie, în urma unui infarct suferit într-o partidă de minifotbal. Avea doar 39 de ani.

„A venit cu băieţii lui la teren şi Gică a stat de vorbă 20 de minute cu un părinte. După discuţie, a intrat vreo 4-5 minute, n-a făcut sprinturi, n-a depus un efort foarte mare, însă la un moment dat a zis că îi e foarte rău. S-a dus pe o bancă, i-au adus cei de acolo nişte apă, a luat o gură, apoi s-a moleşit şi s-a prăbuşit. Băieţii i-au dat palme, apoi au chemat salvarea”, povesteşte Cristi Popovici, antrenorul formaţiei SC Bacău, pentru Pro Sport.

bacau ganea 02
Pe „baricadele” Diviziei A, între Daniel Niculae şi Vali Bădoi

„Îl plânge tot Bacăul. Am primit 150 de telefoane de dimineaţă şi până acum de la oameni care vor să afle dacă nu cumva e o greşeală. I-au făcut atâtea electroşocuri încât nici nu concepeam ca inima lui să nu repornească. A fost sportiv, trebuia să-şi revină. Nu a vrut însă să se întoarcă”, relatează şi Giani Căpuşă, un fotbalist talentat care a jucat în prima ligă pentru FCM Bacău, Poli Iaşi, Foresta Fălticeni şi FC Vaslui.

„Făceam glume că ajungem la 40 de ani şi că suntem deja depăşiţi. Eu eram înaintea lui, sunt mai mare cu câteva luni. Nu era fumător, nu a acuzat niciun fel de probleme de sănătate” – Cristian Ciocoiu

Florin Ganea s-a născut pe 4 aprilie 1976 şi a decedat pe 9 septembrie 2015. Înainte de debutul la FCM Bacău în Liga I (1996), a evoluat un sezon în Liga a II-a (1995 – 1996) şi pentru Cetatea Târgu Neamţ. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...

Neamț O casă din Pipirig a ars în totalitate. Agoniseala de-o viață s-a transformat în scrum

Un scurtcircuit electric cauzat de un conductor electric defect...